Beneficiile utilizării
- Uree convențională cu polimer pentru eliberare controlată a azotului;
- Protecția micro-mediul din jurul îngrășământului aplicat și a azotului în sol este asigurată cu polimerul aplicat
- Nu este condiționată la aplicare de tipul de sol, valorile pH sau de temperatură;
- Conferă flexibilitate în aplicare în timpul perioadei de vegetație, fiind posibile aplicările unice;
- Disponibilizează mai mult azot pentru plante prin încetinirea conversiei acestuia în formele ce pot fi pierdute prin volatilizare, spălare și denitrificare, reducând în același timp cantitățile de azot pierdute prin scurgere la suprafață de pe terenurile în pantă;
- Contribuie la umplerea mai bună a boabelor / susține creșteri importante cantitative și calitative ale producției;
- Asigură disponibilitate prelungită a azotului până la un an pentru utilizarea de către plante;
- Polimerul este complet solubil și biodegradabil;
- Ureea tratată cu polimer poate fi păstrată termen îndelungat fără pierderi sau degradări ale peliculei / polimerului dacă este păstrată în condiții corespunzătoare, fără umiditate.
POLIMERUL SUPER U
Atunci când ureea convențională este aplicată la suprafața solului, apar pierderile de azot sub formă de amoniac, în special în condiții de temperaturi ridicate, umiditate redusă și soluri cu reacție alcalină. Dacă este imediat încorporată în sol sau se irigă ulterior aplicării, ureea este transformată în amoniac și apoi în forma amoniu NH4+.
Un al doilea aspect de luat în considerare despre ureea convențională aplicată la suprafața solului prin împrăștiere, este faptul că, destul de rar se întâmplă să reziste / stea la suprafață pentru o perioadă lungă de timp fără existența umidității solului la aplicare, a vreunei forme de precipitații sau fără irigație care să o introducă în sol.
În general, aproximativ 15-25% din azot este pierdut prin volatilizare atât timp cât ureea convențională stă pe suprafața solului, destul de puțin comparativ cu marea majoritate a azotului care este pierdută prin spălarea pe profil (aproximativ 60-75%), suplimentată în cazul băltirilor, prin denitrificare.
Polimerul păstrează mai mult azot disponibil în sol pentru a fi furnizat plantelor în conformitate cu consumurile critice și maxime prin inhibarea celor trei forme de pierderi de azot – volatilizare, spălare pe profil și denitrificare, contribuind astfel la un potențial ridicat de producție.
Polimerul protejează azotul la nivel molecular prin inhibarea enzimelor și reținerea timp îndelungat a azotului în forma sa imobilă de amoniu, permițând furnizarea de azot care să susțină în timp sănătatea, creșterea și dezvoltarea plantelor.
Polimerul este un material specific (macromoleculă solubilă compusă din subunități cu sarcini electrice negative cu structură lungă), proiectat ca mod de acțiune să atragă cationii multivalenți de Ni, Cu și Fe, necesari activității enzimatice și transformărilor microbiene ale azotului din sol, nefiind afectat de temperaturi și de reacția solului.
Polimerul prezintă stabilitate la suprafața solului. Odată aplicată pelicula cu polimer peste granulele de uree, aceasta devine foarte stabilă. După aplicarea în câmp, dat fiind faptul că polimerul este solubil în apă, acesta se va dizolva la aceeași rată ca și ureea, continuând protecția acesteia și după solubilizare, deplasându-se concomitent cu aceasta în sol.
Unul dintre aspectele de remarcat este că acest polimer nu funcționează ca celelalte produse din piața produselor specifice destinate eliberării lente a azotului din îngrășămintele aplicate și care utilizează fie polimeri pe bază de rășini ce se dizolvă la temperaturi prestabilite și eliberând azotul doar când aceste temperaturi sunt atinse, fie produse chimice de amestec inhibitoare de urează, uleiuri, etc. Problema acestor tipuri de produse este că limitează disponibilitatea inițială a azotului, lipsind plantele de azot în momentele critice de consum. Ureea acoperită cu peliculă cu polimer nu restricționează disponibilitatea azotului pe profilul solului.
Reacțiile acide, neutre sau alcaline ale solului nu constituie nicio problemă pentru azot, fiind mai degrabă o problemă pentru disponibilitatea fosforului.
